SISTEMUL CAD-CAM
Stomatologia digitală înglobează o serie de tehnologii avansate, care ajută pacientul, dar și medicul să aibă parte de tratamente eficiente și precise, cu rezultate predictibile.


Este alcătuit dintr-un scanner intra-oral, un computer cu un soft de imagine 3D și o unitate de frezare, care transformă datele procesate în produs finit.
Scanerul intra-oral este o cameră de filmat 3D, care integrează funcții de procesare a datelor din cavitatea orală, pentru amprentări digitale de înaltă calitate.
Aceste date sunt transferate ulterior pe calculator, iar design-ul și confecționare pieselor protetice (lucrări dentare, coroane zirconiu, fațete, proteze, etc.) se face cu tehnologia CAD-CAM, mai exact cu ajutorul mașinilor de frezat sau imprimantei 3D.
Acronimul CAD -vine de la Computer Aided Design, iar CAM – vine de la Computer Aided Milling și se referă la proiectarea și fabricarea unor dispozitive cu ajutorul calculatorului. Practic, dinţi CAD-CAM înseamnă fabricarea dinților artificiali, asistată de calculator. Piesele protetice pot fi printate de imprimanta 3D, ori frezate de mașina de frezat (componentă CAM).
Ce avantaje regăsim?
- fluxul digital permite o acuratețe mai bună , cu mare libertate în alegerea design-ului viitoarelor lucrări.
- timpii de lucru sunt reduși substanțial.
- planificarea tratamentelor atât protetice, cât și chirurgicale, cu posibilitatea previzualizării, înainte de a începe manopera propriu-zisă.
- creșterea confortului pacientului.
- restaurarea structurilor dentare, care vor fi perfect integrate în fizionomia fiecărui pacient.
